O femeie în vârstă de 86 de ani din orașul Cupcini, raionul Edineț, a fost găsită fără viață sâmbătă seara, 20 aprilie, cu semne vizibile de moarte violentă. Principalul suspect este nepotul victimei, un tânăr de 21 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, tânărul ar fi pătruns în locuința bunicii sale în stare de ebrietate și i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona capului. Leziunile suferite i-au fost fatale.

La fața locului s-a deplasat imediat grupa operativă, împreună cu procurorul de serviciu, pentru a documenta cazul. În baza probelor acumulate, a fost inițiată o cauză penală pentru omor.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI