Trafic paralizat la punctele de trecere a frontierei, din cauza unor noi probleme tehnice la sistemul informațional. Blocaje mari sunt la Vama Leușeni și Vama Sculeni, care duc spre România, dar și la frontiera cu Ucraina, la punctele de trecere Palanca și Tudora.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!

Problemele au apărut din cauza unor defecțiuni tehnice la sistemul de control al Serviciului Vamal, iar din această cauză, introducerea datelor călătorilor se face în regim manual, potrivit instituției. Mai mult, procesarea declarațiilor vamale este suspendată temporar.

În acest context, Poliția de Frontieră enunță că se lucrează la capacitate maximă, pentru fluidizarea traficului transfrontalier.

„Pentru a vă facilita planificarea călătoriei, puteți utiliza itinerarii alternative prin accesarea hărților online, iar pentru informații actualizate privind starea traficului și orice alte detalii, vă sugerăm să consultați pagina oficială a Poliției de Frontieră sau să ne contactați la Linia verde +373 22 259 717”, se spune într-un comunicat emis de instituție.

sursa