Un tânăr de 19 ani a fost reținut, după ce oamenii legii au stabilit că acesta vindea substanțe narcotice prin intermediul aplicației Telegram.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului din municipiul Chișinău, oamenii legii au confiscat peste patru kilograme de hașiș, cinci kilograme de canabis, 500 de pastile Ecstasy și 137 de grame de cocaină.

Ancheta a stabilit că banii obținuți din vânzările ilegale erau transferați pe conturi curente înregistrate pe numele unor persoane interpuse.

Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de închisoare.

sursa