Deputații Alexandr Trubca și Viorel Barda, reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, participă la prima reuniune regională a președinților și membrilor comisiilor parlamentare pentru alimentație și agricultură din Europa și Asia Centrală. Evenimentul, convocat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), se desfășoară la Tirana, Albania, între 22 și 23 octombrie.
Evenimentul reunește parlamentari, președinți ai comisiilor de profil, reprezentanți ai Parlamentului European, experți și reprezintă o platformă menită să faciliteze schimbul de cunoștințe, experiențe și bune practici privind cadrul juridic și politicile publice din domeniul agroalimentar.
Participanții vor discuta despre principalele provocări din regiune în domeniul agricol și alimentar, despre cooperarea la nivel intersectorial, național și regional, precum și despre rolul parlamentelor în dezvoltarea unor sisteme agroalimentare durabile.
În cadrul reuniunii va fi elaborat un Plan de acțiuni care va spori implicarea parlamentelor în transformarea sistemelor agroalimentare și va pregăti parlamentarii europeni pentru lucrările următorului Summit Parlamentar Global împotriva Foametei și Malnutriției.
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a fost înființată în 1945 în scopul combaterii sărăciei şi foametei din lume prin promovarea dezvoltării agricole, îmbunătățirii nutriției şi asigurării siguranței alimentare. Republica Moldova a aderat la FAO în 1995, iar, la sfârșitul anului 2014, în țara noastră a fost instituită o reprezentanță a acestei organizații.