Polițiștii de frontieră și Procuratura Hîncești, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Ialoveni, au destructurat o rețea specializată în migrație ilegală. În urma acțiunilor de investigație, trei persoane au fost reținute: doi cetățeni moldoveni și o cetățeancă a Ucrainei, bănuiți de organizarea trecerii ilegale a mai multor cetățeni a hotarului RM.

Potrivit anchetei, cei trei suspecți ar fi facilitat trecerea ilegală a unor cetățeni indieni către Uniunea Europeană. Cetățenii indieni au intrat în Republica Moldova cu vize de tranzit pentru studii valabile doar pentru Ucraina, însă intenția reală a fost să traverseze fraudulos frontiera spre Uniunea Europeană. Aceștia au plătit 21 500 de euro unui intermediar în India. Tentativa de trecere ilegală a avut loc în zona Punctului de trecere a frontierei de stat ,,Leușeni-Albița”, unde cei trei indieni au încercat să evite controlul de frontieră, deplasându-se pe jos în zona necontrolată. Ei au fost însă interceptați și reținuți de polițiștii de frontieră români. Datorită schimbului rapid de informații între structurile de forță, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp. Cei doi moldoveni și cetățeanca ucraineană sunt acum în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce cetățenii indieni urmează să fie expulzați în țările lor de origine. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această rețea infracțională.

sursa