Unii concurenți electorali le propun bani cetățenilor din stânga Nistrului, pentru a-i determina să voteze într-un anume fel. Mai mult, chiar observatorilor de la Promo-LEX li s-a propus să-și vândă votul, fiind confundați cu alegătorii, spun reprezentanții organizației care monitorizează scrutinul. Potrivit lor, sumele variază între 400 și 3000 de lei.

Nicolae Panfil, șeful misiunii de observare, a menționat, citat de realitatea.net, că numele concurenților electorali bănuiți că au comis fapta vor fi anunțați luni, după ce se încheie alegerile, pentru a nu încălca legislația în vigoare. Observatorii au observat alegători care căutau transportul care i-a adus la secție și cărora li s-au promis remunerări pentru că vor vota pentru un anumit concurent, în favoarea altuia.

Cazuri de acest gen au avut la Varnița, Cocieri, Sanătăuca și Doroțcaia. În ultimul caz, un grup de persoane s-a apropiat de echipa mobilă a observatorilor și le-a propus să își vândă opțiunea de vot. Ulterior, aceleași persoane, în căutarea persoanelor care urmau să le achite, au revenit la vehiculul Promo-LEX și le-au arătat abțibildurile care confirmă că au votat.

Cu referire la transportarea organizată a alegătorilor, au fost raportate trei situații de acest gen, unul în sectorul Buiucani al Capitalei, al doilea în stânga Nistrului, iar al treilea – la Cimișlia.

În  total, din dimineața de 20 octombrie 2024, misiunea de observare Promo-LEX a raportat peste 650 de incidente. Dintre acestea, 575 au fost prelucrate până la ora 14:00, potrivit lui Nicolae Panfil.

Promo-LEX mai raportează că la peste 350 de secții s-au format aglomerații de la 9:00 până la 12:00. Cel mai des votanții fotografiază buletinele cu opțiunea lor electorală, iar candidații recurg la publicitatea electorală, PR negru și prezența justificată a unor persoane în secția de votare sau preajma ei.

sursa