Un cetățean al Republicii Moldova a fost prins la trecerea frontierei cu o carte de identitate falsă. Incidentul a fost înregistrat la punctul de trecere Albița, pe 16 octombrie, în jurul orei 12:30.

Bărbatul de 34 de ani se afla în calitate de pasager al unui mijloc de transport de pe ruta Moldova-Spania.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră români au decis să efectueze un control amănunțit asupra autoturismului și pasagerilor. Astfel, la bărbatul respectiv, a fost descoperită o carte de identitate care ar fi fost emisă de autoritățile române.

„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui concetățean, cu scopul de a-și găsi mai ușor un loc de muncă în Spania”, comunică Poliția de Frontieră din România.

Oamenii legii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

sursa