Doi locuitori din satul Cornova, raionul Ungheni, au fost prinși noaptea trecută în timp ce se aflau la vânătoare ilegală. Mai mult, aceștia foloseau o armă cu țeavă lisă, calibru 12, deținută fără autorizație.

Arma a fost ridicată și predată organelor de poliție, iar împotriva celor doi indivizi a fost inițiată o procedură contravențională.

„Deținerea ilegală de arme și practicarea braconajului reprezintă o încălcare gravă a legii și aduc un prejudiciu considerabil faunei locale. 

Acțiuni de acest tip sunt parte a unui efort mai amplu de a proteja mediul și de a preveni actele de braconaj, care pun în pericol echilibrul ecosistemelor și siguranța publică. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va continua să monitorizeze pentru a descuraja astfel de activități ilegale și pentru a proteja fauna și resursele naturale ale țării”, notează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

sursa