Un accident grav s-a produs ieri, 9 octombrie, în raionul Căușeni. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijri medicale, printre care și un minor, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident.

Potrivit ofițerului de presă Mariana Didenco, totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de ieri, 9 octombrie, în jurul orei 16:50, în apropierea localității Ursoaia din raionul Căușeni.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un autoturism de model Mercedes Sprinter, condus de un bărbat în vârstă de 64 ani, s-ar fi lovit lateral cu un automobil de model Toyota condus de un bărbat în vârstă de 48 ani.  

În urma impactului, un copil de 14 ani, pasager al Mercedesului, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale specializate.

Ambii conducători auto fiind testat alcoolscopic, s-au constatat rezultate negative la prezența alcoolului în aerul expirat.

Cazul este înregistrat și documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

sursa