Guvernul Japoniei va dona Inspectoratului General pentru Situații de Urgență 19 autospeciale de intervenție. Subiectul a fost discutat de conducerea IGSU cu echipa de monitorizare a Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA) din Tokyo, responsabilă de implementarea proiectelor de grant pentru Republica Moldova.
În cadrul întrunirii, au fost discutate aspecte legate de implementarea proiectului „Îmbunătățirea echipamentelor de prevenire a incendiilor”, care prevede fabricarea și livrarea a 19 autospeciale de intervenție pentru salvatorii și pompierii moldoveni. Oficialii au remarcat că tehnica urmează să fie adusă în R.Moldova în primul trimestru al anului 2025.
Potrivit IGSU, dotarea cu autospeciale noi de intervenție va contribui la reducerea timpului de răspuns la solicitările cetățenilor, dar și la consolidarea abilităților operaționale ale instituției.
De asemenea, în cadrul discuției au fost abordate subiecte privind organizarea și desfășurarea de către experții din Japonia a cursurilor de instruire, unde angajații IGSU vor fi ghidați în exploatarea și mentenanța tehnicii livrate. Totodată au fost discutate și perspectivele eventualelor proiecte și cooperări moldo-nipone în domeniul gestionării situațiilor de urgență.