Un accident grav s-a produs ieri, 30 septembrie, pe o stradă din Capitală. Un BMW s-a izbit de un stâlp. Șoferul a primit fracturi grave și a rămas blocat în automobil. A fost nevoie de ajutorul pompierilor, care au intervenit imediat la fața locului.
Potrivit șefului Serviciului de Presă, Natalia Stati, totul s-a întâmplat în seara zilei de ieri, 30 septembrie, în jurul orei 22:38, pe strada Grenoble din cartierul Telecentru al Capitalei.
Ajunși la fața locului, polițiștii secției de documentare a accidentelor rutiere au stabilit că un automobil de model BMW, condus de un tânăr de 29 de ani, s-a izbit într-un pilon electric. Preliminar, tânărul nu a ținut cont de situația rutieră în timpul deplasării și, drept rezultat, a pierdut controlul asupra volanului.
În urma accidentului rutier, șoferul, dar și doi pasageri ai săi, au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, în urma accidentului s-au efectuat lucrări de descarcerare a conducătorului auto din automobil. Acesta a fost preluat de către SAMU cu o fractură deschisă la picior.
De menționat că la fața locului au intervenit două echipaje de salvatori.
Martorii susțin că acesta a ajuns în stâlp în urma drifturilor periculoase pe care le-a făcut.
Totodată, potrivit martorilor, acum trei zile același șofer, cu aceeași mașină, s-ar fi deplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare din Capitală cu 200 km/h și făcea drifturi periculoase pe străzile publice.