24 de polițiști au fost instruiți în perioada 15-18 martie curent, pe subiecte din domeniul „Intervenția profesională”, în special pe aspecte care vizează îndeplinirea misiunilor cotidiene, astfel încât funcţia de protecţie să fie rezultatul conjugării şi respectării simultane a trei imperative: legalitate, protecţie şi eficacitate. 

La prima etapă au participat polițiștii din teren, din cadrul Inspectoratului național de securitate publică și Direcției de Poliție a mun.Chișinău ale IGP, dat fiind faptul că aceste două subdiviziuni deservesc preponderent mun. Chișinău.

Polițiștii au fost informați cum să comunice și relaționeze în spațiul public, metodele acordării primului ajutor medical persoanelor aflate în situații de risc, aplicarea corectă a tacticii de intervenție, etc.

Instruirea a fost facilitată de formatori din cadrul IGP, aceștia fiind instruiți pe parcursul anilor în cadrul proiectelor de asistență externă, precum și specialiști din cadrul IGSU.

La încheierea cursului a participat și șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

„Atingerea obiectivelor instituționale este posibilă prin multă muncă și implicare, prin menținerea unui standard înalt de profesionalism, dar mai ales prin raportare în permanență la oamenii care trebuie să simtă că au un partener de încredere în fiecare polițist” a menționat șeful Poliției Naționale. 

La programul respectiv ne propunem să participe toți angajații serviciilor de patrulare ale Poliției, iar conducătorii acestor subdiviziuni vor beneficia de un modul separat de instruire, cu componenta de evaluare a capacităților manageriale și de dirijare cu efectivul.