Un cetățean ucrainean a încercat să ofere mită unui angajat al Poliției de Frontieră a R. Moldova pentru a facilita trecerea frontierei de stat.

Potrivit Poliției de Frontieră, incidentul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Otaci, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a observat o bancnotă ucraineană în pașaportul străinului, pe care acesta i-a oferit-o pentru a obține anumite facilități la trecerea frontierei. Momentul ilegalității a fost surprins de camera de corp a angajatului.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii unei coruperi active.

În acest context, Poliția de Frontieră amintește că nu tolerează corupția în niciuna dintre formele sale și îndeamnă cetățenii să nu apeleze la astfel de ilegalități.

sursa