Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă conducătorii auto să evite traseul R 34 Hâncești – Leova, Leova – Iargara, în contextul condițiilor meteo actuale nefavorabile.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, în urma precipitațiilor abundente acest tronson de drum devine greu accesibil, iar deplasarea pe el poate duce la blocarea mijloacelor de transport.

„Conducătorii auto sunt îndemnați să aleagă traseul spre Comrat pentru a evita situațiile de risc. Mai mult, în vederea producerii situațiilor de urgență persoanele sunt rugate să urmărească buletinele meteo și avertizările autorităților”, comunică ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

De menționat că începând cu dimineața zilei de 14 septembrie angajații IGSU au intervenit în 26 de situații pentru pomparea apei din gospodăriile oamenilor. Lucrări de pompare au fost efectuate în localități din raioanele Cantemir, Leova, Hâncești, Cimișlia și Ștefan Vodă. 

„Salvatorii se află la fața locului pentru a evita consecințele situațiilor excepționale. În continuare IGSU îndemnă populația să fie prudentă, să urmărească cu atenție buletinele meteo, să evite deplasările pe trasee dificile și să-și monitorizeze cu grijă copii. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112”, mai spune ofițerul de presă al IGSU.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă pentru întreg teritoriul țării. În intervalul 14 septembrie, ora 03:00 – 15 septembrie, ora 06:00, se prevăd ploi torențiale, izolat foarte puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În acest context, Primăria municipiului Chișinău atenționează cetățenii să fie prudenți și să-și protejeze bunurile.

sursa