Instruirile internaționale continuă pentru carabinierii moldoveni aflați în misiune în Kosovo. Recent, aceștia au participat la o instruire alături de colegii din Italia și Cehia.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), sesiune de instruire, cunoscută sub numele de Heli Training (instruiri cu elicopterul), a avut ca obiectiv principal perfecționarea abilităților necesare pentru transportarea de urgență a efectivului echipat CRC.
Astfel, participanții au învățat tehnici avansate și proceduri de operare care asigură eficiență maximă și siguranță în intervențiile aeriene de urgență.
„Această formare internațională subliniază angajamentul nostru continuu față de excelență și cooperare internațională, fiind esențială pentru îmbunătățirea pregătirii și răspunsului echipei noastre în situații de criză. Suntem mândri de progresele realizate și de colaborarea strânsă cu partenerii noștri internaționali, care contribuie la întărirea securității și eficienței misiunilor noastre”, a notat IGC într-un comunicat.