În ședința publică de astăzi, 30 august membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au votat pentru sancționarea furnizorului public regional GRT, pentru încălcarea repetată a prevederilor privind asigurarea informării corecte.

Ca urmare a controlului dispus de CA în privința postului ”TV-Găgăuzia”, parte a furnizorului public regional GRT, s-au atestat următoarele:

  • „În cadrul buletinului de știri în limba rusă, din 3 iunie 2024, nu a fost asigurată distincția clară dintre fapte și opinii. Prezentatoarea și voiceover-ul au arătat o reacție personală față de evenimentul prezentat, sugerând o evaluare subiectivă a impactului acestuia. Totodată, în reportajele difuzate a dominat o prezentare favorabilă a conducerii regiunii.
  • Pe parcursul programului „Большая игра”, din 3 iunie 2024, moderatoarea a demonstrat lipsa de imparțialitate și de bună-credință în abordarea subiectelor de interes public, concentrându-se pe un tablou negativ al autorităților centrale. Întrebările au fost formulate astfel încât să evidențieze pretinsa lipsă a democrației, a libertății de exprimare, prezența cenzurii, precum și a promovat narațiunea despre „lichidarea Găgăuziei”. 
  • De multe ori, întrebările nu doar au fost acordate într-o formă negativă, dar au și sugerat răspunsuri, fapt care a compromis obiectivitatea dezbaterii și a împiedicat realizarea unei analize complete și echilibrate a subiectelor discutate.
  • În cadrul programului „Диалог в студии”, din 5 iunie 2024, invitatul a făcut mai multe afirmații cu caracter acuzator în adresa autorităților centrale a Republicii Moldova, iar moderatoarea nu a întreprins măsuri pentru a echilibra discuția, alegând să nu intervină atunci când invitatul a adus acuzații. Publicul a fost informat unilateral, având acces doar la poziția invitatului fără a beneficia de clarificări sau context suplimentar, ceea ce a limitat înțelegerea completă a subiectului dezbătut și favorizarea liberei formări a opiniilor.
  • În programul „Общественный интерес” din 6 iunie 2024, moderatoarea a prezentat trei invitați ca fiind „activiști civici”, fără a specifica calitatea lor politică. Această abordare contravine prevederilor legislației în domeniul audiovizual, care stipulează clar obligația de a informa publicul despre afilierea politică a invitaților, pentru ca acesta să fie pe deplin informat despre influențele și pozițiile exprimate în cadrul programului”, specifică CA.

Totodată, autoritatea menționează că analiza conținuturilor supuse controlului a scos în evidență influența factorului politic asupra politicii editoriale a furnizorului public regional.

De la alegerea temelor până la invitați, o coordonare a discursului/mesajului mediatic poate fi observată în special în cadrul programelor, dar și în știri, atunci când sunt abordate subiecte legate de relația unor reprezentanți ai autonomiei cu centrul sau acțiunile guvernatoarei. Furnizorul public induce în eroare beneficiarul de informație prin abordarea unilaterală, superficială și insuficient documentată a faptelor și evenimentelor se mai arată în raportul de monitorizare.

De asemenea, CA a recepționat o petiție din partea Directorului executiv al Asociației obștești „Asociația Presei Independente”, Petru Macovei, prin care s-a solicitat sancționarea GRT pentru încălcarea prevederilor CSMA privind obligația de a asigura informarea corectă și interdicția de răspândire intenționată a informațiilor false, în cadrul programului audiovizual, „Большая Игра” din 17 iunie 2024.

„Din analiza de conținut a programului sus-menționat, în raportul de control s-a reținut că narațiunea privind pretinsa intenție a autorităților centrale de „lichidare a autonomiei UTA Găgăuzia” este invocată frecvent în timpul discuției, fiind susținută de următoarele mesaje susceptibile de a constitui dezinformare: 

  • Lichidarea judecătoriei Vulcănești,
  • Niciun sat nu a câștigat proiecte,
  • Petrov a fost sancționat pentru poziția diferită de cea a autorităților centrale,
  • Orice mesaj poate fi considerat trădare de patrie,
  • Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență a fost adoptată pentru a falsifica alegerile”, scrie în comunicatul Comisiei Audiovizuale.

Este de menționat că, în urma analizei calitative a edițiilor programului menționat din 3 și 17 iunie, s-a atestat repetarea ciclică a narațiunii „distrugerea/lichidarea Găgăuziei”, care conține elemente noi: „lichidarea judecătoriilor”, „micșorarea bugetului”, „refuzul de a recunoaște bașcanul”, „orice mesaj poate fi considerat trădare de patrie”, „falsificarea alegerilor”.

Ruslan Mihalevschi, autorul autosesizării în privința GRT, a subliniat că pluralismul de opinii în programele analizate este unul ”deformat în folosul unor forțe politice, al bașcanului Găgăuziei, echipei sale și, în general, a forțelor politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor”. Potrivit membrului CA, programele informative au fost folosite pentru promovarea imaginii pozitive și narațiunilor actorilor politici din regiune, ceea ce este contrar misiunii unui furnizor public regional.

Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a spus că raportul de control arată cu argumente și exemple pertinente prezența clară a unor elemente de dezinformare în programele monitorizate. 

Ea a remarcat narațiuni care revin ciclic și a conchis că acest fapt denotă lipsa de bună-credință a furnizorului public regional.

Potrivit Anetei Gonța, discursurile persoanelor care dețin funcții publice în autonomia găgăuză necesită o atenție sporită, iar atunci când exponenții puterii din regiunea autonomă proliferează falsuri sau mesaje susceptibile să constituie dezinformare, moderatorul trebuie să intervină, pentru a nu admite ca telespectatorul să fie indus în eroare prin omisiune, lipsă de context sau jumătăți de adevăr.

Pentru încălcările constatate, „TV-Găgăuzia” a primit amenzi după cum urmează:

  • 20.000 lei – pentru omisiunea de a informa cu privire la un fapt sau un eveniment corect, iar informația să fie verificată și prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă;
  • 10.000 lei – pentru neasigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizării liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;
  • avertizare publică – pentru neasigurarea prezentării echilibrate a reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei.

Amintim că, pe 26 aprilie, CA a amendat cu 60.000 de lei „TV-Găgăuzia” pentru admiterea dezinformării, a discursului care incită la ură și pentru că nu a asigurat securitatea informațională.

sursa