Descoperire periculoasă în raionul Ialoveni. Patru muniții au fost găsite de un bărbat în satul Misovca, parte a comunei Gangura. Despre aceasta a anunțat pe Facebook, primarul din Misovca, Marcel Bobeica, care a precizat că obiectele explozibile ar fi din cel de-al Doilea Război Mondial.

Edilul a menționat că zona a fost încercuită și au intervenit geniștii.

“Imediat am telefonat la serviciul 112, ulterior împreună cu Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ialoveni am îngrădit zona, la fața locului au venit reprezentanții IGSU Căușeni, ulterior s-a deplasat serviciul de geniști ai Armatei Naționale, iar munițiile au fost preluate”, a explicat Marcel Bobeica.

În context, primarul a venit cu un îndemn către locuitorii satelor comunei Gangura să sune la 112, în cazul în care depistează astfel de obiecte periculoase.

“Nu puneți mâna, sunați la 112 serviciul de urgență  și anunțați Primăria comunei Gangura”, a punctat Marcel Bobeica.

Mariana Didenco, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni a comunicat că Poliția din Ialoveni a fost sesizată ieri, în jurul orei 10:30:

“În extravilanul comunei Gangura au fost depistate patru obuze, posibil din perioada celui de Al II-lea Război Mondial, de către un bărbat din aceeași localitate, în timpul efectuării unor lucrări”.

Obiectele explozibile au fost evacuate și transportate în loc sigur pentru a fi distruse.

Cazul este documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

sursa