Momente de groază pentru o tânără din stânga Nistrului. Ușile automobilului său s-au blocat, în interiorul vehiculului aflându-se fiica sa de doar un an. La fața locului au intervenit pompierii care au salvat micuța la scurt timp.
Potrivit presei din stânga Nistrului, totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 19 august, pe o stradă din Tiraspol.
Tânăra a coborât din automobil și a vrut să-și ia și fiica în vârstă de doar un an, însă ușile s-au blocat.
Așadar, copilul a rămas de unul singur în mașină, în scaunul auto, într-o căldură insuportabilă.
La fața locului au intervenit imediat pompierii. Aceștia au înțeles că nu au mult timp la dispoziție și au spart geamul automobilului cu un obiect tare.