Două asistente medicale, angajate ale Dispensarului municipal dermato-venerologic din Chișinău, sunt cercetate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru acte de corupție.

Ofițerii CNA și procurorii au desfășurat astăzi percheziții.

Acestea sunt bănuite de extorcarea sistematică de bani de la diverși agenți economici și persoane fizice pentru perfectarea fișelor medicale personale.

„Potrivit materialelor cauzei, asistentele medicale ar fi estorcat sistematic mijloace financiare pentru perfectarea fișelor medicale personale fără prezența fizică a persoanei la efectuarea examenului medical obligatoriu ori examinarea formală a pacientului. 

Astfel, de la diverși agenți economici ar fi fost solicitate sume cuprinse între 1.000 și 8.000 de lei, în dependență de numărul angajaților pentru care se solicita perfectarea fișelor medicale personale. De la persoane fizice sume solicitate ar fi variat între 250 – 1.000 de lei, pentru aceleași servicii”, comunică CNA.

În urma perchezițiilor au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Bănuitele sunt cercetate în stare de libertate.

sursa