Mitropolia Moldovei a emis o reacție la decizia parohului bisericii „Sfântul Alexandru din Svir” și a enoriașilor din Cricova de a trece sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei. Mitropolitul Vladimir a semnat decretul în care îl eliberează din funcția de preot al acestei Mitropolii pe preotul Andrei Percic.
În decret se spune că „în urma părăsirii samavolnice și lipsite de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie”, preotul Andrei Percic, a fost „oprit de a oficia cele sfinte începând cu data de 22 iulie”.
Amintim că biserica din lemn, cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir”, din orașul Cricova, municipiul Chișinău, a trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.
Anunțul a fost făcut de parohul Andrei Percic. Preotul a menționat că „aderarea nu este un moft personal, nici un act politic, economic sau social”.
„Iubiți frați și surori! Ca urmare a demersurilor și solicitărilor dumneavoastră, comunitatea noastră ortodoxă din orașul Cricova, mun. Chișinău, a fost primită sub omoforul Mitropoliei Basarabiei. De acum suntem parte a familiei mari a Bisericii Ortodoxe Române, prin voința și binecuvântarea lui Dumnezeu și grija păstorească a Înaltpreasfințitului Petru, Mitropolit al Basarabiei. Comunitatea noastră are acum statut deplin și mult așteptat, canonic și juridic, ca parohie ortodoxă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Aderarea noastră nu este un moft personal, nici un act politic, economic sau social. Ea a fost solicitată de-a lungul ultimilor ani de către creștinii și enoriașii din Cricova, care și-au exprimat dorința fermă de a reveni la biserica mamă, la originile culturale, spirituale și istorice. Este un act de recunoștință față de înaintașii noștri, strămoși, domnitori și, în special, față de Sfinții noștri mult iubiți Părinți.