Două cazuri de incendiere a resturilor vegetale și a deșeurilor menajeze au fost depistate de inspectorii de mediu în localitățile Leca și Acui din raionul Cantemir.
„Aceste incidente, provocate de inconștiența cetățenilor și agravate de temperaturile ridicate, au dus la extinderea incendiilor pe terenurile adiacente, unde vegetația uscată a ars pe o suprafață de aproximativ 0,09 hectare. Ca urmare a acestor acțiuni, au fost cauzate daune materiale semnificative, inclusiv incendierea unor bunuri imobile din apropiere”, comunică Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Astfel, autoritățile au pornit două procese contravenționale pentru „nerespectarea modului stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a biodeșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură”.
Persoanele vinovate de aceste acțiuni vor fi trase la răspundere contravențională. Potrivit Legislației, persoanele fizice riscă amendă de la 10.000 la 15.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului face apel către cetățeni să fie responsabili și să evite incendierea resturilor vegetale și a deșeurilor menajere, pentru a preveni astfel de incidente și pentru a proteja mediul și bunurile comunității.