Uniunea Europeană vine cu un nou pachet de ajutor umanitar și de această dată a oferit 16 ambulanțe militare noi. Prezentarea acestora a avut loc astăzi, 12 iunie, în prezența ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a șefului Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks.

Ambulanțele, dar și echipamentul medical asociat, au fost acordate prin intermediul Instrumentului European pentru Pace (EPF). Excelența sa, Jānis Mažeiks, a subliniat că acesta e abia începutul și că ajutoare pentru R. moldova urmează să mai vină.

„Asăzi marcăm sosirea sprijnului medical. Sunt 16 ambulanțe, care vor facilita tratamentul medical, și echipamente medicale asociate. Livrările au inclus de asemenea și dispozitive pentru consolidarea capacităților de distrugere a explozibililor. Acesta este doar începutul. Per ansamblu, până în prezent UE a adoptat măsuri de sprijin pentru Forțele Armate ale R. Moldova în valoare de 137 milioane de euro, mai multe urmând să sosească în decursul acestui an și în anii următori. Până la sfârșitul anului și după aceasta, Instrumentul European pentru Pace va oferi suport pentru logistică, mobilitate, comanda și controlul Forțelor Armate, apărare cibernetică recunoașterea aeriană fără pilot, apărarea antiaeriană și capacități de apărare electronică. Sprijnul acordat pentru pacea și stabilitatea națională din R. Moldova este un exemplu concret al angajamentului nostrum”, a declarat Jānis Mažeiks.

Diplomatul a subliniat că acest ajutor va duce la modernizarea și întărirea eficacității Forțelor Armate ale R Moldova, conform standardelor europene, pentru o mai bună protecție în crize și situații de urgență. De asemenea, se va întări capacitatea R. Moldova de participare la misiunile internaționale de pacificare.

În acest sens, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit mult pentru acest suport și a apreciat înalt parteneriatul cu Uniunea Europeană.

„Astăzi vom prezenta o parte din asistența recepționată de Armata Națională, din partea UE, prin platforma Instrumentului European pentru Pace. Bunurile contribuie la dezvoltarea capabilităților de geniu și medicale ale instituțiilor noastre și reprezintă un sprijin consistent oferit de către Uniunea Europeană – Republicii Moldova pentru consolidarea capacităților naționale de apărare… Întrunirea de astăzi reafirmă că UE este alături de R. Moldova pentru menținerea păcii, fortificarea rezilienței naționale și modernizarea sectorului național de apărare. În contextul actual fragil de securitate regională, R. Moldova are nevoie mai mult ca oricând de ajutor, pentru a-și spori reziliența națională față de amenințările hibride, precum și pentru a asigura pacea și stabilitatea cetățenilor săi. Suntem recunoscători țărilor membre UE și partenerilor externi”, a specificat Anatolie Nosatîi.

Ministrul a subliniat că acest ajutor va permite să consolidăm semnificativ capacitatea noastră de apărare și să fim un furnizor de Securitate internațională, participând la misiunile internaționale în sprijinul păcii.

„Bunurile expuse astăzi sunt noi și au fost achiziționate prin Intrumentul European pentru Pace, de către Agenția implementatoare. Acestea au fost livrate pentru Armata Națională pe parcurs de mai puțin de 2 ani. Echipamentele sunt deja utilizate de specialiștii subdiviziunilor medicale și de geniu ale Armatei Naționale. Pe această cale exprim mulțumire tuturor care au contribuit la livrarea echipamentului pentru Armata Națională și experțălor implicați în celelalte proiecte”, a mai adăugat Anatolie Nosatîi.  

Menționăm, că în anul 2021 a fost lansată Platforma de suport „Instrumentul European pentru Pace”. Atunci a fost aprobată prima tranșă de ajutor pentru sistemul de apărare al R. Moldova. Inițial, pachetul de asistență financiară era de 7 milioane de euro, dar în circa 3 ani acesta a ajuns la 87 milioane de euro. Totodată, în aprilie 2024, Consiliul Uniunii Europene a aprobat o nouă asistență în valoare de 41 milioane de euro, care va permite achiziționarea echipamentelor noi non-letale, din domeniul: geniu, logistic, comunicații, apărare cibernetică, antiaeriană și altele.

sursa