Încălțăminte și haine cu inscripțiile unor branduri renumite, tăinuite într-un autocar ce venea din Italia, în scopul transportării ilicite, au fost descoperite de vameșii de la Leușeni. Pe caz este documentat șoferul mijlocului de transport, un tânăr moldovean.

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost documentat de către funcționarii postului vamal Leușeni, ca urmare a verificărilor unui autocar de model Setra, care se deplasa din Italia.

În cadrul controlului vamal, șoferul, un tânăr cu dublă cetățenie (moldovenească și română), în vârstă de 20 de ani, a declarat că toate bunurile transportare au fost indicate în declarația vamală completată. Cu toate acestea, în urma controlului, în habitaclul destinat bagajelor, oamenii legii au depistat articole vestimentare și încălțăminte cu inscripțiile unor branduri internaționale în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul riscă să fie sancționat contravențional.

Foto/video: Customs.gov.md

sursa