În ultimele 24 de ore, 22 de persoane au primit refuz de intrare în țară. Totodată, în punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 52.675 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 29.494.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România, unde s-au înregistrat 25.289 de traversări, urmată de granița moldo-ucraineană, unde au fost semnalate 15.549 de treceri și alte 11.837 de traversări au fost înregistrate la frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 11.837 de traversări persoane;
PTF Leușeni – 9.287 de traversări persoane;
PTF Sculeni – 7.271 de traversări persoane;
PTF Otaci – 4.276 de traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3.386 de traversări persoane.
„Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 14.649 de treceri, dintre care 7.308 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 2.176 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, informează Poliția de Frontieră.
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat mai multe încălcări: 49 de treceri ilegale ale frontierei de stat, 93 de persoane documentate; șase persoane au încălcat regimul în PTF și cel al zonei de frontieră; un document de călătorie falsificat; trei cazuri de trafic ilegal de bunuri; patru străini au încălcat regulile de ședere în Republica Moldova; 29 de încălcări ale regulilor de folosire a vinietei; șapte persoane și un vehicul, identificate conform consemnului național.