Primăria capitalei lucrează intensiv la frezarea şi plombarea cu asfalt fierbinte a găurilor de pe partea carosabilă pe străzile principale din capitală. Actualmente se lucrează pe străzile principale din oraș, pe care se deplasează transportul public municipal.
S-a lucrat în toate sectoarele orașului, pe străzile: Ștefan cel Mare și Sfânt, Strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, Alexandr Pușkin, Alexei Mateevici, Alba Iulia, Liviu Deleanu, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Meșterul Manole, Alecu Russo, Doina, Muncești, Dacia (Aeroport), dar și pe traseul Chișinău-Budești. În total, au fost plombate suprafețe de peste 2700 m.p., iar alți 2 500 m.p. de carosabil au fost frezați, pregătindu-se pentru asfaltare în săptămâna curentă.
În următoarele trei săptămâni se vor depune eforturi pentru a interveni pe toate străzile care necesită remedieri cu asfalt fierbinte.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute au fost finalizate acțiunile de amenajare a platformei pentru noua stație de așteptare de pe str. Bogdan Voievod, dar și de reparație a trotuarelor din vecinătatea acesteia. Totodată, a fost instalat pavilionul dublu, stația fiind conectată și la rețeaua de iluminat public, pentru confortul maxim al călătorilor.
În același timp, au continuat lucrările de curățare de deșeuri organice, dar și de pompare a apei și nămolului din rețeaua de canalizare pluvială, fiind supuse acestor intervenții peste 420 de guri de captare. Alte 60 de elemente ale rețelei au fost reparate, fiind înlocuite grilajele, capacele din fontă la fântânile de vizitare, ridicate la cota drumului sau betonate, la necesite.
Eforturi considerabile s-au depus și la salubrizarea străzilor principale și secundare din oraș, fiind efectuate peste 46 de curse de evacuare a gunoiului.
La fel, a fost spălat parapetul de protecție pe străzile Calea Moșilor, Lunca Bîcului și Gheorghe Asachi, pe o lungime totală de 1200 metri lineari, dar și deliniatoarele rutiere din intersecțiile străzilor: Muncești-Decebal, Decebal-Trandafirilor, Nicolae Zelinski-Dacia și Grenoble-Costiujeni.
Pentru sporirea siguranței pietonilor la traversarea străzilor municipale, în săptămâna precedentă au fost demarate acțiunile de înnoire a marcajului rutier la trecerile pietonale, cu prioritate la cele din preajma instituțiilor de învățământ și de educație timpurie. Astfel, marcajul transversal a fost aplicat pe o suprafață de 177 m.p. S-a lucrat în acest sens pe străzile: Melestiu, Valea Trandafirilor, Paris, Hîncești, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Sucevița și Ion Pelivan. La fel, au fost reparate peste 100 de indicatoare rutiere în toate sectoarele orașului.
Lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere vor continua și pe parcursul săptămânii curente.