Forțele ruse au atacat, în noaptea de duminică spre luni, regiunile Odesa și Nikolaev cu drone lovind instalații energetice și o clădire rezidențială, raportează Forțele de apărare din sudul țării. Ruşii au atacat în valuri cu drone de tip Shahed-131/136 din apele Mării Negre. Patru drone de atac au fost doborâte, dar loviturile nu au putut fi evitate.
În regiunea Nikolaev a fost avariată o instalaţie energetică şi a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid de pompieri. Fragmente de drone au căzut peste cartierele rezidenţiale ale regiunii. Potrivit datelor preliminare, 11 persoane au fost rănite în urma atacului.
În regiunea Odesa, a fost avariată o instalaţie energetică, urmată de un incendiu, care a scos de sub alimentare o parte din centrul regional şi din localităţile din apropiere. Regiunea Odesa era afectată deja de atacul rusesc masiv din 22 martie.
Peste 200.000 de oameni erau încă fără lumină duminică seara la Harkov, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Daunele cauzate de recentele atacuri rusești se ridică la cel puțin 90 până la 100 de milioane de euro, doar a echipamentelor de înaltă tensiune ale Ukrenergo” , a informat compania energetică ucraineană.
Sute de ingineri electricieni lucrează non-stop pentru a restabili energia electrică, a declarat Ukrenergo într-o postare pe Facebook .