Prințul Harry s-a făcut de rușine la procesul secolului. Acesta nu a ajuns la audierile de la Instanța Supremă din Londra, de la procesul pe care l-a deschis presei de scandal. Judecătorii s-au înfuriat și l-au acuzat că le-a irosit timpul, scrie Daily Mirror.

Pentru prima dată în mai bine de un secol, un membru al familiei regale de rang înalt depune mărturie la un tribunal britanic. Prinţul Harry este aşteptat săptămâna aceasta la Londra, într-un proces împotriva unui tabloid pe care îl acuză, alături de alte personalităţi, că a strâns informaţii despre el în mod ilegal, scrie AFP, citat de News.ro.

Plecat în California împreună cu soţia sa Meghan, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, în dispută cu restul familiei regale britanice, a iniţiat o serie de proceduri judiciare împotriva ziarelor britanice.

Dând vina pe presa de scandal pentru moartea mamei sale Diana, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, urmărită de paparazzi în 1997, Harry citase şi comportamentul presei faţă de soţia sa printre factorii care l-au determinat să părăsescă Marea Britanie şi să se retragă din monarhia britanică.

În procesul în desfăşurare, care a fost deschis luna trecută la Înalta Curte din Londra, Harry şi ceilalţi reclamanţi îl acuză pe editorul Daily Mirror că a folosit mijloace ilegale pentru a culege informaţii despre ei, inclusiv prin piratarea mesajelor vocale, între 1995 şi 2001.

Mirror Group Newspapers (MGN) – care, pe lângă Daily Mirror, publică şi ediţiile de duminică ale ziarului – a recunoscut la începutul procesului în pledoariile sale scrise „unele dovezi” de colectare ilegală de informaţii.

MGN şi-a prezentat scuze „fără rezerve” şi a promis că această situaţie „nu se va mai repeta” niciodată. Avocatul editorului, Andrew Green, în schimb, a respins acuzaţiile de interceptare a mesajelor vocale, evidenţiind vechimea faptelor, care datează dintr-o perioadă în care grupul avea alţi lideri.

Ultima apariţie a Prinţului Harry în Marea Britanie a fost la încoronarea tatălui său, pe 6 mai. O vizită care a venit după săptămâni de speculaţii, în urma scandalului provocat de publicarea memoriilor sale din ianuarie, în care povesteşte, printre altele, ruperea relaţiei cu tatăl şi cu fratele său, William, precum şi consumul de droguri în tinereţea lui tulbure.

Aceasta este prima apariţie a unui membru al familiei regale în instanţă din 2002, când prinţesa Anne, mătuşa lui Harry, a fost amendată după ce bull terrierul ei a muşcat doi copii în parcul Windsor.

Dar, după ce a pledat vinovată, nu a trebuit să depună mărturie. Ultima apariţie regală la tribunal a fost în 1890, atunci când viitorul rege Edward al VII-lea a fost implicat într-un proces de calomnie.

Harry urmează să se prezinte la Înalta Curte luni şi să depună mărturie marţi.

La sfârşitul lunii martie, acesta crease o surpriză prezentându-se la Înalta Curte – dar în public – cu ocazia unei audieri prealabile împotriva ANL, editorul Daily Mail, acuzat de aceleaşi metode, faţă de o serie de personalităţi, inclusiv cântăreţul Elton John.

În urmă cu două săptămâni, Prinţul Harry a pierdut procesul pe care l-a intentat pentru protecţia poliţiei pe cheltuiala sa când călătoreşte în Marea Britanie.

În semn al tensiunii sporite dintre Harry şi presă, purtătorul de cuvânt al lui Harry şi Meghan a susţinut luna trecută că cuplul a fost „vânat” la New York de „paparazzi foarte agresivi”. Un episod care a amintit de moartea prinţesei Diana.

În faţa contrastului dintre relatarea dată de purtătorul de cuvânt al cuplului – care a evidenţiat rezultatul „catastrofal” care a fost evitat – şi cel al poliţiei din New York, care a minimizat evenimentul, mai multe ziare britanice au citat o replică celebră a reginei ElizabetH II: „Amintirile pot varia”.