Armata ucraineană anunţă că s-a retras din alte două sate din apropierea orașului estic Avdiivka, abandonat la începutul acestei luni în mâinile ruşilor care l-au asaltat de multă vreme.

Un purtător de cuvânt a declarat că trupele s-au repliat pe poziţii mai uşor de apărat în vederea stabilizării unui sector unde ruşii atacă cu forţe sporite. Potrivit generalilor ucraineni, ruşii au eşuat în schimb, în încercarea de a avansa în două zone mai la sud, care includ satul Robotîne, o altă localitate disputată intens. Pierderile ucrainene de teritoriu au loc pe fondul epuizării ajutorului occidental, şi al amânării sprijinului militar din partea Statelor Unite.

sursa