Și-a perfectat un permis de conducere în Rusia, fiind convins că actul este unul veridic, iar la frontieră i-a fost ridicat pe motiv că e falsificat. În punctul de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuți Prut a fost identificată persoana, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Astăzi, 23 februarie 2024, pentru formalitățile de control s-a apropiat un autoturism înmatriculat în Polonia, la volanul căruia a fost legitimat cetățeanul moldovean. Printre documentele prezentate la control a fost și permisul de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile ruse. În cadrul verificării speciale, polițiștii de frontieră au constatat că permisul nu corespunde unui document autentic, fiind prezente semne vădite de falsificare.

La cele depistate, posesorul actului nu a putut explica, acesta fiind convins ca permisul este veridic și în baza lui ar fi condus mașina peste cinci ani.

Conform procedurilor legale, permisul a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.

sursa