Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de luni spre marți la Ferma Dacilor din Gura Vadului (Tohani), Prahova. Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea persoanelor dispărute în cazul incendiului.

În momentul izbucnirii incendiului în cabană erau 26 de persoane, iar 18 dintre acestea au reușit să se autoevacueze, potrivit ultimelor informații. Până la acest moment au fost găsite trei victime carbonizate: un minor și doi adulți. Pompierii continuă căutările.

Flăcările au cuprins în întregime cabana, multe persoane fiind prinse la mansardă în momentul izbucnirii flăcărilor. Ulterior, acoperișul și mansarda s-au prăbușit.

11:10 ISU Prahova a făcut în 2019 control pe fond la pensiunea din Tohani Ferma Dacilor. La acel moment, reprezentanţii unităţii de cazare nu au pus la dispoziţie documente din care sa rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu.

  • „Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediata pe timpul controlului si au fost aplicate 6 avertismente”, informează ISU Prahova.

La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care sa rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu, a relatat ISU.

10:40 O a treia victimă – un adult – a fost găsită carbonizată de căre salvatori între ruinele pensinii distruse de flăcări.

10:35 ISU Prahova anunţă oficial că pensiunea nu are autorizaţie de securitate la incendiu.

În pensiune erau cazate 22 persoane: 12 persoane s-au autoevacuat, 2 persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore, 2 victime au fost extrase decedate, 6 persoane sunt căutate în clădirea incendiată, conform datelor ISU.

10:10 Clădirea care a luat foc a fost construită în 2013 și ar fi funcționat fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru acest aspect patronul complexului ar fi fost amendat de pompieri în 2020.

10:05Minorul care a fost găsit carbonizat ar fi fiul patronului complexului Ferma Dacilor.

10:00 Din informațiile care au apărut până acum, în cabană ar fi fost cel puțin 22 de persoane care au participat la o petrecere organizată chiar de către patronul cabanei. Șase persoane au fost declarate dispărute, iar ulterior două din acestea au fost găsite carbonizate.

09:42 „În urmă cu puţin timp, a fost extrasă o altă victimă carbonizată (1 adult)”, anunţă ISU.

În continuare sunt căutate şi alte persoane date dispărute, fiind vorba despre încă doi copii şi cinci adulţi.

sursa