Inima a încetat să mai bată și a fost „repornită”. Această metodă de prelevare de probe a fost introdusă în Italia în urmă cu câteva luni și, până acum, fusese aplicată doar pe pacienți adulți.

La Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo s-a efectuat în 23 decembrie, înainte cu o zi de Ajunul Crăciunului, prima operație de acest gen efectuată în Italia.

Transplantul pediatric cu „donare controlată de inimă moartă” a fost efectuat la Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, una dintre excelențele medicale ale Italiei.

Protagoniștii operației au fost doi băieți: Nicholas, în vârstă de 16 ani, cu leziuni cerebrale de la naștere și țintuit la pat într-un spital din Lombardia, într-un fel de stare vegetativă, și Mattia, Matei în vârstă de 7 ani (numele sunt fictive), un român din Brașov, care locuiește la periferia orașului Bergamo și care aștepta de un an și jumătate o inimă nouă din cauza unei miocardiopatii dilatative grave, care îl apropia tot mai mult de moarte cu fiecare zi care trecea.

La începutul săptămânii trecute, Nicholas cade victimă unei pneumonii deosebit de severe care îl împiedică să respire singur. Este intubat, dar perspectivele sale de supraviețuire se reduc drastic în fața unei serii de manevre de salvare destul de invazive.

Părinții săi, epuizați și cu un viitor din ce în ce mai sumbru în față, spun că e de ajuns. 

Situația este atât de gravă, încât medicii nu pot decât să fie de acord cu cererea mamei și a tatălui lui Nicholas. 

Cu toate acestea, ei îi roagă pe cei doi părinți să ia în considerare donarea organelor fiului lor. Pentru a salva o altă viață. Propunerea este acceptată.

Cazul lui Mattia este apoi identificat, era tratat la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, unde existau din ce în ce mai puține opțiuni pentru a-l ține în viață. 

Primele examinări arată că este compatibil cu Nicholas. Așa că se putea încerca.

Programul de „donare controlată a inimii” putea fi o soluție. În Italia este permis (116 astfel de donații în 2022), dar pentru pacienții pediatrici nu a fost niciodată aplicat. Aceasta ar fi prima dată. Medicii de la Papa Giovanni, care au fost recent autorizați să procedeze și în aceste cazuri, nu dau înapoi.

În sala de operație, tratamentele de susținere a vieții lui Nicholas sunt suspendate și apoi perfuzate cu ajutorul Ecmo, o tehnică specială de circulație extracorporală. Inima lui Nicholas începe să bată din nou și este introdusă în micul corp al lui Mattia. 

Totul decurge perfect. 

Prognosticul este încă rezervat, dar Mattia se simte bine și este pregătit să trăiască Crăciunul și sfârșitul de an fericit, alături de mama și de tatăl său.

sursa