Biserica Ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte, astăzi, Naşterea lui Ioan Botezătorul. Creştinii care ţin postul Sfinților Apostoli Petru şi Pavel au dezlegare la vin şi la peşte.

Legenda spune că Sfântul Ioan Botezătorul a supravieţuit masacrului pruncilor din Betleem. El a crescut în deşert şi a rămas acolo până la vârsta de 30 de ani, când Dumnezeu l-a chemat să predice poporului evreu. Prorocul Ioan a venit pe malul Iordanului, pentru a-l boteza pe Iisus Hristos. A avut o moarte de mucenic – i-a fost tăiat capul, la ordinul regelui Irod Antipa, transmite publika.md

În calendarul popular, ziua de 7 iulie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Legenda spune că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, iar atunci când se prind în horă „dau puteri” deosebite florilor şi ierburilor, pe care le transformă în plante de leac.  

Pe timpuri, sărbătoarea Sânzienelor era considerată de fete un prilej pentru a afla ursitul şi timpul când se vor mărita. Băieţii împleteau cununi din flori, în formă de cruce, iar fetele – în formă de cerc, pe care le aruncau pe casă. Dacă se opreau pe acoperiş, era semn de nuntă, iar dacă nu, ursitul sau ursita mai trebuiau să fie aşteptaţi.