Pînă la această oră, pe Aeroportul Internațional Chișinău au sosit delegațiile oficiale ale Greciei, Slovaciei, Austriei și Bulgariei.

**Delegația Slovaciei este condusă de premierul Ludovic Odor.

**Extinderea și dezvoltarea parteneriatului bilateral dintre cele două state are loc în diverse domenii, printre care: siguranța rutieră, situațiile de urgență, gestionarea frontierelor. Republica Moldova își propune să stabilească un dialog permanent cu agențiile de aplicare a legii din Slovacia, în vederea unirii eforturilor de menținere a securității transfrontaliere, transmite radiomoldova.

**Din partea Austriei, la Summitul CPE participă caancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer. **Relațiile bilaterale moldo-austriece se bucură de o consistență pe diverse subiecte de actualitate de pe agenda de securitate. Sprijinul Austriei pentru țara noastră este direcționat pe diverse paliere, sub formă de proiecte de asistență sau transfer de bune practici întru sporirea calității serviciilor de securitate acordate societății, combaterea fenomenului infracțional, dar și asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Împreună cu alți președinți de state și șefi de guverne, liderul bulgar, Rumen Radev, va participa la Summit. Discuțiile se vor axa pe stabilitatea și reziliența energetică, sustenabilitatea statelor europene și eforturile comune pentru realizarea păcii în contextul războiului din Ucraina.

Republica Elenă va fi reprezentată la Summitul CPE de către președintele Katerina Sakellaropoulou. Menționăm că Grecia a susținut planul de dezvoltare și activitate a Hub-ului de securitate al Uniunii Europene pentru securitatea internă și managementul frontierelor Republicii Moldova, astfel contribuind la eradicarea formelor tot mai complexe de criminalitate transfrontalieră, în contextul crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina. Grecia este o susținătoare hotărîtă a aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

sursa