Azerbaidjanul și Armenia ar putea semna un acord de pace în contextul conflictului ce are vechi de zeci de ani din Nagorno-Karabah. Se așteaptă că acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, când liderii celor două țări se vor întâlni în cadrul summitului european, care se va desfășura, în perioada 1,2 iunie, la Chișinău, transmite Reuters.
47 de șefi de stat, de guvern, dar și lideri ai instituțiilor europene sunt așteptați să participe joia viitoare la summitul Comunității Politice Europene (CPE) din Republica Moldova, care va reuni statele membre ale UE și alte 17 țări europene.
În același timp, premierul armean Nikol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliyev vor avea discuții cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz, declară sursele diplomatice.
Sperăm că la, 1 iunie, la Chișinău, s-ar putea semna un tratat de pace. Este un moment istoric și un impuls care nu poate fi ratat.
Cei doi lideri s-au întâlnit joi în Rusia, în mod tradițional, principalul intermediar de putere între cele două țări de la sud-vestul fostei Uniuni Sovietice.
În timpul întâlnirii nu s-a ajuns însă la niciun acord în afară de convenirea unor noi discuții trilaterale între oficialii celor trei țări săptămâna viitoare.
Sursa de conflict a fost Nagorno-Karabah, o zonă populată de armeni în interiorul Azerbaidjanului, încă din perioada care a precedat prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.
În 2020, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra unor zone care fusese controlate de etnicii armeni în interiorul și în jurul zonei muntoase și, de atunci, a restricționat periodic accesul la singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia.
În ultima perioadă s-au înregistrat progrese în ceea ce privește soluționarea problemei legată de recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale.
Uniunea Europeană și Statele Unite au depus eforturi proprii pentru a aduce părțile la masa de tratative.
AGORA amintește că la 13 septembrie 2022 Armenia și Azerbaidjan au convenit să înceteze ostilităţile în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute de la acordul stabilit. În urma acelor confruntări, circa 49 de soldați armeni au fost uciși.