Un pasager al cursei Dublin – Chişinău a fost depistat cu 57.000 de euro nedeclarați pe care a încercat să-i introducă în țară.
Cazul a fost consemnat astăzi, 12 mai 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
În timpul controlului vamal al pasagerilor cursei Dublin – Chişinău au fost identificate mijloace financiare asupra unui conațional, în vârstă de 26 de ani.
Persoana, fiind întrebată dacă are ceva de declarat, a răspuns că nu transportă nimic.
Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au supus controlului bagajul pasagerului și în rezultat au depistat mijloace financiare în numerar, în valută străină, și anume 57.000 de euro, nedeclarați organului vamal.
Mijloacele financiare au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar cazul este preluat de către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.