În raionul Strășeni, râul Bâc ieșit din albie în urma ploilor a inundat un tronson din drumul regional care face legătura cu traseul spre Bălți și mai multe străzi ale orașului Strășeni.

Primarul susţine că vinovat de situația creată este un antreprenor local, care a schimbat cursul râului pe terenul închiriat. Instituții precum: Agenția „Apele Moldovei”, Administrația de Stat a drumurilor și Ministerul Mediului, la care am telefonat pentru explicaţii, au spus că intenționează să rezolve problema la faţa locului odată cu delegarea acolo a unui grup de specialiști, transmite Știri.md cu referire la Tv6.md.

După ploile abundente de acum câteva zile, râul Bâc s-a revărsat şi a inundat un tronson din drumul regional care face legătura cu traseul spre Bălți și mai multe localități din raionul Strășeni, precum Negreşți și Roșcani. Au fost inundate și mai multe străzi din orașul Strășeni. Din această cauză, majoritatea șoferilor fac drum întors la vederea semnului de interdicție.

„- Este drum de ocolire doar prin raionul Fălești.

– Asta câți kilometri în plus?

– Destui, 100 şi ceva. Iar înapoi, pe şoseaua spre Poltava, prin Chișinău, pe drumul de beton. Până nu se va retrage apa.

– Va trebui să ocoliţi cel puțin două-trei zile?

– Da”.

„Trebuie să facem cale întoarsă, prin Orhei. Vor fi vreo 10-15 kilometri. Am să încerc acum. Dacă nu, atunci mă voi întoarce”.

Unii șoferi nu vor să ocolească și merg direct prin apă.

„Dimineața când am mers, era aceeași băltoacă, dar am mers încet, parcă normal, iar ocolirea va dura foarte mult. Voi merge încet și gata”.

Potrivit primarului din Strășeni, Valentina Casian, drumul inundat nu este singura problemă. Apele râului care s-au revărsat inundă case, instituții și zone industriale. Edilul spune că Bîc iese din albie din cauza lucrărilor de terasament ce ar fi făcute ilegal.

VALENTINA CASIAN, primarul oraşului Străşeni: „De-a lungul râului Bîc, acesta a fost blocat și cursul râului a fost schimbat, acolo s-au efectuat lucrări.  Un antreprenor și-a amenajat acolo o zonă de recreere. Și chiar și în această zi, când eram acolo, ei lucrau”.

Valentina Casian spune că omul de afaceri a direcționat apa din râu în două conducte instalate la o adâncime de un metru, care duc spre lacuri de acumulare săpate pe teritoriul vecin. Iar acest lucru, crede primarul, provoacă înmlăștinirea zonei. Edilul mai susține că lucrările sunt efectuate fără autorizaţie și crează probleme uriașe orașului Strășeni. Ea a declarat că, potrivit Registrului Imobiliar, suprafața de peste 800 de hectare, unde se efectuează lucrări de terasament și unde au fost ridicat baraje, se află în gestiunea Agenției „Apele Moldovei”. Ne-am adresat la Agenție pentru a afla cine și ce fel de lucrări efectuează acolo și cui aparţine acest teritoriu.

RADU CAZACU, directorul adjunct al Agenţiei „Apele Moldovei”: „Acolo este un lac, pe care primăria comunei Vatra l-a dat în arendă unui agent economic. Lacul nu are nicio legătură cu Apele Moldovei. Acele lucrări pe care le-a făcut administratorul lacului de acumulare le-a făcut pentru a redirecționa debitul râului într-un canal natural pentru a reduce sarcina pe cursul superior al râului Bîc”.

În ceea ce privește inundarea tronsonului de drum, precum și a străzilor orașului Strășeni, Radu Cazacu a spus că Agenția, pe care o reprezintă, va efectua lucrări de curățare a albiei râului Bîc pe tronsonul dintre satul Bucovăţ şi Ghidighici. Totuși, potrivit acestuia, conform celor mai modeste estimări, costurile constituie 10-15 milioane de lei.

La rândul său, primarul comunei Vatra, Denis Danilă, a spus că terenul indicat inițial a fost concesionat pentru cultivarea legumelor și a altor culturi. Cu timpul însă, chiriașul a săpat acolo lacuri de acumulare, în care a început să crească pești. Potrivit primarului, administrația locală a încercat de mai multe ori să rezilieze contractul de închiriere prin instanțe, dar fără rezultat. Totodată, primarul nu știe cine este chiriașul în prezent.

DENIS DANILĂ, primarul satului Vatra: „Inițial, a fost un bărbat, a murit, i-a dat compania fiicei sale. Fiica a plecat în străinătate. Doar dacă să mergem la lac…Nu îl vom găsi ușor, vă spun sigur”.

Astfel, recunoaște șeful administrației locale Vatra, el nici în prezent nu ştie cine este chiriașul. Între timp, primarul de Strășeni, Valentina Casian, subliniază că situația creată dăunează direct orăşenilor care locuiesc pe străzile Miron Costin, Vadul lui Vodă, Mihai Eminescu, agenților economici și grădiniței „Albinuța”.

Locuitorii satelor învecinate suferă și ei din cauză că nu pot utiliza drumul. La Administrația de Stat a Drumurilor ne-au promis că ne vor oferi un răspuns ulterior. Valentina Casian mai spune că primăria Străşeni s-a adresat în repetate rânduri la autorităţile statului.

Potrivit primarului, doar la Ministerul Mediului au fost expediate aproximativ 30 de sesizări, dar până acum nu s-a luat nicio măsură. Purtătorul de cuvânt al instituţiei ne-a răspuns în felul următor.

AURELIAN LAVRIC, purtător de cuvânt al Ministerului Mediului: „Ministerul a luat act de informațiile despre situația creată acolo. Colegii mei au avut o ședință organizatorică la nivelul Secretarului General al Ministerului, şi au discutat situația de la Strășeni. Ei au planificat o vizită la faţa locului pentru a discuta totul concret cu primarul”.

Potrivit lui Aurelian Lavric, purtător de cuvânt al Ministerului Mediului, grupul de lucru va include specialiști din Ministerul Mediului, Agenția „Apele Moldovei” și Administrația de Stat a Drumurilor. El a precizat că aceştia vor merge la faţa locului în decursul acestei săptămâni.

sursa