O tânără sportivă s-a ales cu leziuni după ce a nimerit într-un accident.

Accident nou cu cicliști: Tânără, lovită de o mașină ieșită la depășire

Totul s-a întâmplat ieri, 17 aprilie, în localitatea Costești, raionul Ialoveni.

Tânăra, împreună cu soțul său au ieșit cu bicicletele pentru a se antrena pentru participarea la etapa a treia din cadrul Dnestr Cup 2023.

La un moment dat la depășirea celor doi a ieșit un șofer care brusc a virat la dreapta. În rezultat, tânăra biciclistă nu a reușit să frâneze și s-a lovit de portbagajul automobilului.

Culmea este faptul că șoferul și pasagerii au ieșit din automobil și au acuzat-o pe biciclistă că le-a deteriorat mașina.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Mariana Didenco ne-a spus că va reveni cu o reacție în acest caz.

Reamintim că pe data de pe 21 februarie, în jurul orei 17:00, în comuna Stăuceni, un șofer a accidentat doi bicicliști.

Valerian Railean (Coșcodan) avea 12 ani și era campionul Moldovei la ciclism pentru anul 2022. El fusese selectat în echipa națională a Republicii Moldova pentru sezonul 2023. Băiatul urma să reprezinte țara noastră la competițiile internaționale din acest an, dar a fost înmormântat în orașul Codru pe data de 27 februarie.

sursa