Ex-Premierul Natalia Gavrilița, după ce a plecat din Guvern, a luat o pauză de la oricare funcții, dedicându-se muncii la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și acceptând invitații la conferințe și universități, peste hotare unde susține lecții publice, informează TRIBUNA.
Prim-vicepreședinta PAS a declarat, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, că inițial a decis să ia un respiro pentru o lună-două, dar crede că va avea nevoie de mai mult timp.
„Sunt mai multe opțiuni”, a spus ea cu referire la o eventuală funcție în care ar putea să se regăsească.
De asemenea, fostă șefă a Guvernului a comunicat că, important e ca în funcția unde se va regăsi să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova.
Totodată, ea a spus că este și opțiunea de a merge peste hotare, dar nu analizează această variantă.
„Este o posibilitate să mă regăsesc într-o funcție publică. Deocamdată alegerea este – să continui în funcții politice, elective, în autoritățile publice… dar iau în considerare și opțiuni în sectorul privat”, a afirmat ex-Premierul.
Natalia Gavrilița a mai confirmat că este unul dintre potențialii candidați ai PAS la funcția de primar al capitalei.