Preşedintele american Joe Biden a discutat telefonic, marţi, cu omologul său francez Emmanuel Macron, despre intenţia comună de a continua să ofere Ucrainei ajutorul de care această ţară are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, care i-a invadat teritoriul, transmite Digi24.
Casa Albă a indicat, într-un comunicat, că cei doi lideri au subliniat, de asemenea, necesitatea ca Rusia să plătească ”preţul agresiunii sale”.
Preşedintele Biden a fost clar încă de la început că Statele Unite vor fi alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar, iar şeful statului francez a reiterat în trecut că pacea va fi posibilă doar dacă Rusia ”opreşte agresiunea” asupra Ucrainei, ”îşi retrage trupele” şi respectă ”suveranitatea teritorială a poporului ucrainean”.
Cei doi preşedinţi au vorbit şi despre cooperarea ţărilor lor în regiunea Indo-Pacific şi despre eforturile comune în faţa ”provocărilor” pe care China le pune ordinii internaţionale.
Conversaţia a reiterat, de asemenea, angajamentul comun de a se coordona pentru a accelera tranziţia către economii cu energie curată.