Băutura, bat-o vina. Un bărbat în stare de ebrietate a furat o mașină parcată pe o stradă din Bălți, apoi a provocat cu ea un accident, în raionul Fălești. Acum, pe numele său sunt pornite două dosare penale.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, bărbatul în vârstă de 34 de ani ar fi răpit o mașină parcată în curtea unor blocuri. Ulterior, deplasându-se spre raionul Fălești, ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a inversat cu mașina într-un șanț, în apropierea satului Hiliuți.
La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul are o concentrație de alcool de 0.98 mg/l în aerul expirat, iar mașina pe care o conducea era furată. Acum el este cercetat penal atât pentru răpirea autovehiculului, cât și pentru condus în stare avansată de ebrietate.
Acesta însă nu este singurul șofer cu peripeții la beție. În satul Răzeni din raionul Ialoveni, oamenii legii au prins un șofer de 25 de ani ce conducea un microbuz marfar, având o concentrație de alcool de 0,94 mg/l în aerul expirat.
Iar în satul Nimereuca din raionul Soroca polițiștii au prins un bărbat de 51 de ani ce se deplasa cu o bicicletă deși avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,01 mg/l. Acesta s-a ales cu amendă de 17 500 de lei. În total, în weekend, pe traseele din țară au fost prinși 22 de șoferi băuți la volane.