Peste 20 de milioane de lei este suma prejudiciului în urma ploilor din 9 august. În acest sens, edilul capitalei a mers în CMC pentru a cere consilierilor alocarea acestor bani în fondul de rezervă, pentru a avea surse cu ce să opereze și să intervină.
„Intemperia a traversat sectoarele Ciocana și Râșcani, provocând pagube considerabile: copaci smulși din rădăcini, acoperișuri dărâmate, terenuri de joacă și sportive distruse, balcoane și apartamente inundate, piloni doborâți și rețele electrice deteriorate precum și alte pagube materiale. De menționat că SHS nu a preîntâmpinat și nu a Avertizat cum fac de obicei, privind condițiile meteo prognozate. Cantitatea precipitațiilor a depășit în sectoarele Râșcani 80mm/m2, la Ciocana 16 mm/m2, iar în celelalte sectoare mai puțin de 3 mm”, declarat Ceban.
Edilul s-a referit și la implicarea autorităților centrale. Ceban a adus în discuție și comentariile aberante ale lui Andrei Spânu. „Acest clovn de la minister să se expună în diferite circumstanțe. Într-o țară normală, într-o țară candidată, într-o țară pretinsă democratică, într-o țară candidată, era normal să fie scoasă armata, era normal să se scoată efectivul de carabinieri. Era normal să fi întrebat executivul dacă este nevoie de ceva pentru a ajuta în acest sens. Am văzut comentariile absolut deplasate, cineva a avut grave deplasări a psihicului, ca să te bucuri că în Chișinău se distrug acoperișuri, că sunt inundate străzi, că sunt decedate persoane și distruse apartamentele, trebuie să ai probleme grave. Toate această cohortă de troli, în afara orelor de muncă o să încercăm să îi demascăm, pentru că ei sunt plătiți la greu de partidul de guvernământ, spală caftanul acelor incompetenți care sunt în funcțiile de miniștri și parlamentari. Aici sunt peste 40% din populația Moldovei. Armata primește bani din banii locuitorii capitalei. Am convenit în echipă că putem miza doar pe forțele proprii, iar ceea ce face guvernarea, cu cât este mai rău, cu atât e mai bine pentru ei. Dar nu uitați, guvernarea nu este veșnică și tot derapajul democratic pe care îl faceți dvs și toată Mass-media subjugată, ca să arate ceea ce le place lor, toate istoriile acestea corupte, o să se întoarcă împotriva lor și scoase la iveală. Veți răspunde în fața locuitorilor municipiului Chișinău. Mai proastă guvernare, mai ipocrită guvernare nu a avut. Moldova a avut guvernări corupte, oligarhice, dar mai proastă, incompetentă și iresponsabilă nu a avut.
Eu nu înțeleg, ca om, ca cetățean, ca om, ca membru al familiei, ca tată, cum este posibil să ai o asemena abordare pe care au avut-o fruntașii PAS-ului”, a punctat edilul.
Amintim că autoritățile municipale au cerut Guvernului să aloce 12 mil de lei pentru recuperarea prejudiciului la școli și grădinițe.