În cadrul dosarului penal instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fostul șef de la Calea Ferată din Moldova a fost reținut de ofițerii Interpol din Belgia, pentru extrădare în Moldova.
În acest sens, autoritățile din Moldova au transmis autorităților din Belgia o parte din actele necesare, urmând ca să fie prezentate și alte acte.
PCCOCS precizează faptul că urmărirea penală este pornită pe mai multe fapte, inclusiv pe escrocherie, delapidări, abuz de serviciu. În ceea ce-l privește pe fostul șef al CFM, procurorii PCCOCS îi incriminează comiterea abuzului de serviciu în interesele unui grup criminal organizat și managementul defectuos al întreprinderii, în perioada anilor 2015-2019.
Suma constatată a prejudiciului în acest stadiu pe dosarul în cadrul căruia sunt investigate faptele învinuitului este de 250 milioane de le.
În scopul asigurării eficienței investigațiilor, procurorii au dispus și aplicarea sechestrelor pe proprietățile și activele acestuia și altor figuranți din dosar, în sumă de 25 milioane lei, precum și desfășurarea investigațiilor financiare paralele.
Totodată, procurorii comunică faptul că în data de 30 decembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura arestului preventiv aplicate în privința învinuitului.
Menționăm, la investigarea dosarului, sub conducerea procurorilor PCCOCS, contribuie angajați de la Serviciul de Informații și Securitate, Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, Serviciul Fiscal de Stat, precum și de la Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor.