Subterana de la Gara de Sud a fost prezentată astăzi public, după ce a fost reabilitată și reparată. Potrivit primarului general Ion Ceban, această subterană a fost practic un WC public, iar locuitorii capitalei preferau să treacă strada ilegal, decât să traverseze prin pasajul subteran.
„Aici era un WC public, fără lumină, nesigur și se putea să se întâmple orice. Este una din cele 3 subterane, care au fost reabilitate, inclusiv, la Ministerul Apărării și la Stația terminus. Vreau ca să cunoașteți că s-a depus efort în această privință. Față de Presură și cei care au realizat lucrările avem unele obiecții față de faptul că sunt unele neconformități de acumulare a apelor în această zonă. Acum o echipă de ingineri inspectează și vom vedea ce fel de ape sunt, că sunt subterane, că sunt de suprafață. În maxim 2-3 săptămâni se vor executa lucrările de evacuare a apelor din această subterane.
Așa cum am spus, până la sfârșitul mandatului meu urmează să le reabilităm pe toate și așa cum știți dvs, niciuna, până la începutul mandatului meu, practic nu a fost reabilitată. Dacă să vorbim de subterane, se lucrează acum în zona celor de la Calea Ieșilor, în Titulescu – la Botanica, unde sunt unele aspecte legate de birocrație. Pe final, toate subteranele vor fi reabilitate. Probabil vreau să vă demonstrez, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, că tot programul electoral poate fi realizat timp de un mandat de 4 ani de zile”, a declarat Ceban.