În spitalele municipale în acest an pandemic, au fost triplate numărul de paturi în secțiile de terapie intensivă. Iar investițiile timp de un an de zile au fost enorme. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban în ședința Primăriei Chișinău de astăzi dimineață.
„Trebuie să recunoaștem că există o problemă mare de personal, există o problemă mare de echipamente. Solicităm o dată în plus autorității centrale, Ministerului Sănătății, identificarea de paturi suplimentare în Instituțiile Medicale, în Spitalele Republicane și în alte spații aflate în gestiunea autorităților.
La Sf.Treime, Arhanghel Mihail, cel pentru Copii Ignatenco, Maternitatea Municipală Nr.2, Centrul Covid de la MoldExpo – sunt internați și se tratează peste 60 la sută din toți pacienții pe țară. Astăzi aproximativ peste 1500 de paturi.
În aceste spitale am triplat practic numărul de paturi. Ceea ce trebuie să discutăm cum aceste cheltuieli trebuie recuperate în acest an. Vreau să se cunoască că am investit enorm în infrastructura medicală, în tratamentul pacienților și protejarea cadrelor medicale. În 2020, au fost alocate în jur de 130 de milioane. Evident că au meritat investițiile, pentru că au fost salvate vieți, dar până în ziua de astăzi nu avem aceste surse recuperate, din acele obligațiuni pe care trebuia să le facă autoritatea publică locală. Și fac același apel, pentru că situația devine din critică în mai critică, iar municipalitatea în condițiile are un buget foarte prost”, a declarat Ceban.
Amintim că în capitală sunt înregistrate peste 81 de mii de cazuri de infectare cu Covid-19, iar 1250 de persoane au decedat de această infecție.