Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, i-a indicat locul președintelui Maia Sandu. Într-un comentariu pe Facebook, parlamentarul a scris că șeful statului va înainta un candidat la funcția de premier, iar Legislativul este cel care ia decizia finală.
“Am obosit să explic că indiferent de discuțiile și polemicile pe seama anticipatelor sau dizolvării Parlamentului, Președintele Republicii Moldova foarte curând va veni cu o candidatură la funcția de Prim-ministru și Parlamentul va decide, votează sau nu. Restu-i praf în ochi”, a scris Plîngău.
Deputatul PPDA mai declară că este irelevant să discuți despre autodizolvarea Parlamentului sau despre semnarea unui decret de dizolvare fără a fi întrunite criteriile constituționale.
“Am obosit să explic și despre faptul că dacă Președintele Republicii Moldova nu va înainta nicio candidatură Parlamentului, acesta nu poate fi dizolvat. Vom pierde 90 de zile prețioase în care se va constat printr-un aviz că nu au fost întrunite condițiile de dizolvare, că Parlamentul nu a avut posibilitate să se expună pe seama votării unui eventual Guvern. Repet, vorbim despre dreptul public unde analogia nu se aplică”, a mai scris Plîngău.