PSRM îi cere președintelui Maia Sandu să înceapă cât mai repede procedura de dizolvare a Parlamentului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută de către liderul socialiștilor, Igor Dodon, după Congresul al XVI-lea al PSRM.
“Îndemnăm președintele țării, cât mai repede, să inițieze procedurile legale, pe care noi le-am dat start acum o săptămână pentru dizolvarea Parlamentului. Alte soluții nu sunt”, a declarat Igor Dodon.
Igor Dodon a reiterat că PSRM pledează pentru anticipate și că unul dintre obiectivele partidului este de a învinge la acest scrutin, așa cum s-a întâmplat în 2019, când socialiștii au obținut cele mai multe mandate în Parlament.