Socialiștii o cheamă la Maia Sandu la dialog civilizat, fără distrugerea bunurilor publice și fără destabilizări în țară. Deputatul PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea a declarat în cadrul unui briefing de presă că politicienii, chiar dacă au viziuni diferite, trebuie să conlucreze pentru binele poporului.
„Doamna Sandu, situația a ieșit de sub control. Distrugerea bunurilor publice este departe de un comportament adecvat, civilizat și legal. Mai există legi în această țară. Noi am urmărit Guvernul din care ați făcut parte, am urmărit alianțele din care ați făcut parte, am protest, dar nu ne-am permis să rupem vreun microfon și să distrugem bunul public.
Noi am reușit să votăm, cu acceptul dl Pușcuță, în prima lectură, Politica bugetar-fiscală. Același lucru cu Bugetul public pentru anul 2021, la fel și Bugetul social. Ne-a rămas doar bugetul în medicină. Noi trebuie să votăm Bugetul în medicină.
Doamna Sandu, trebuie să avem dialog civilizat, chiar dacă suntem diferiți și avem poziții diferite. Anticipate? Noi nu ne temem, să vedem care este modalitatea juridică. Dar dvs nu doriți acest dialog. Doriți o destabilizare. Nu cred că este în folosul nostru tuturor”, a declarat Batrîncea.