Premierul Ion Chicu s-a documentat personal de calitatea drumului reparat în satul Milești, Nisporeni, după ce localnicii au sesizat unele abateri în procesul de construcție. În drum spre Chișinău după vizita efectuată la Bălți, șeful Guvernului a decis să facă o vizită inopinată pe șantierul de construcție a drumului Pârlița-Nisporeni, care trece prin Milești. Drumul se reabilitează pe o lungime de 12,5 km și parcurge 5 localități.
Primarul satului Milești l-a asigurat pe premier că lucrările sunt executate la timp și nu au fost înregistrate abateri. Edilul a apreciat faptul că la reparația drumului sunt antrenați muncitorii din sat. Potrivit primarului, drumul nu a fost reparat de patru decenii, iar acum oamenii se interesează să procure teren mai aproape de traseu.
Ion Chicu a precizat că a venit personal să se asigure de calitatea lucrărilor și că acestea corespund așteptărilor cetățenilor. Premierul a menționat că prin reabilitarea infrastructurii drumurilor, Guvernul urmărește obiectivul de a dezvolta localitățile și de a stopa plecarea cetățenilor din țară.
Valoarea contractului este de 95,5 milioane de lei. Reparația segmentului de drum a început în luna iulie 2019 și până acum s-au executat lucrări în proporție de 58%. Agentul economic s-a angajat să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului 2021.