Viața în Moldova este foarte ieftină. Cel puțin asta reiese din declarația de venit a deputatului ACUM Iurie Reniță, familia căruia se descurcă cu doar 3000 de lei pe lună. Socialistul Vlad Batrîncea a analizat declarațiile deputatului Reniță și a constatat că pe parcursul anului 2018 Iurie Reniță nu a realizat nici un venit sub formă de plăți salariale și/sau îndemnizații și/sau dividende. Singurele surse de venit indicate pentru acest an sunt din dobândă și pensie, iar suma totală anuală este de 36 de mii de lei, adică 3 mii de lei pe lună.
„Analiza sumelor indicate în depozitele bancare (peste 400 de mii de lei, peste 17 mii de euro și 3500 de RONI) arată că acestea nu s-au diminuat în 2018, ajungem la concluzia că familia deputatului Iurie Reniță a trăit cu doar 3 mii de lei pe lună. Cine îl crede pe acest mincinos că și-a întreținut familia cu doar 3 mii de lei pe lună, avînd în conturi sute de mii de lei și aproape 20 de mii de euro? Nimeni! Asta înseamnă că Iurie Reniță a avut și alte surse de venit, pe care nu le-a declarat, adică a ascuns sursele oficiale de venit”, scrie Batrîncea pe Facebook.
Deputatul PSRM a sesizat Agenția Națională de Integritate și procurorii.
„Conserva lui Plahotniuc” din blocul ACUM, Iurie Reniță, cel care să dă mare român cu accentul lui dâmbovițean, minte poporul țării noastre și instituțiile statului de îngheață apa și pe Prut în plină vară”, mai scrie Batrîncea.