Primarul general Ion Ceban a răspuns la mai multe întrebări și propuneri publice venite din partea unor locuitori ai capitalei. Într-un live pe pagina sa de Facebook, acesta a vorbit despre suspendarea achizițiilor publice, despre eficacitatea Centrului de treiaj MoldExpo și despre acțiunile întreprinse de municipalitate în ultima perioadă. Locuitorii au cerut să fie prioritizate cheltuielile legate de combaterea COVID-19.

Astfel, drept răspuns, edilul capitalei a declarat că primăria Chișinău a realizat și a luat acțiuni prompte de la primul caz înregistrat.

„Am deschis și un cont de donații. Am reușit să repartizăm peste 9 milioane de lei tuturor instituțiilor medicale. Iar acum am repartizat alte 40 de milioane pentru necesități. Cu puterile municipalității am reușit să amenajăm Centrul COVID de la MoldExpo, iar în prezent este amenajat alt spital cu același”.

Primarul general a punctat că municipalitatea nu poate să se axeze doar pe Covid-19, iar unele lucrări de infrastructură trebuie să continue. Însă, pentru a reduce din cheltuieli, Primăria Chișinău va interzice următoarele lucruri:

– Se interzice pe perioada stării de urgență tuturor autorităților contractante din cadrul subdiviziunilor structurale a autorității publice locale din municipiul Chișinău, inițierea achizițiilor publice în scopul procurării de bunuri, de lucrări sau servicii, cu excepția bunurilor și serviciilor destinate în scopul combaterii și prevenirii răspândirii virusului ”Covid-19”.

– Achizițiile publice de bunuri, de lucrări sau servicii urgente, cu titlu de excepție, se vor iniția de autoritățile contractante cu coordonarea prealabilă a Primarului General/viceprimarul de ramură.

– Se solicită autorităților contractante pe perioada stării de urgență, suspendarea încheierii contractelor în cadrul procedurilor de achiziții publice cu excepțiile prevăzute în pct.1 și 2.

Acum sunt pregătite toate documentele. Cu privire la potențialul acord al Guvernului ce ține de modificarea bugetului, Ion Ceban a spus că a fost asigurat că va fi susținut cu ajutor financiar, în ce privește cheltuielile pe care le municipalitatea cu privire la pierderile transportului public.

În același timp, primarul general a vorbit și despre transparența în comunicare, pe care o face Primăria Chișinău.

„Toate informațiile cu privire la acțiunile luate, realizate de către primărie, sunt transparente. Absolut pe toate paginile atât a primăriei cât și cele personale. Plus pentru prima dată, primăria a lansat o nouă pagină web unde pot fi găsite toate informațiile despre acțiunile noastre dar și despre situația în general în lupta cu COVID. Este stopcoronavirus.chișinău.md”, spune primarul general.

Ceban s-a expus și despre lucrul proactiv, pentru identificarea și asistarea tuturor persoanelor, care au nevoie de ajutor. Astfel, toți asistenții sociali, dar și lucrătorii sociali din cadrul direcției, sunt antrenați pentru a ajuta toate persoanele.

„Mai mult, este linia verde unde persoanele poate să telefoneze. Pentru prima dată lucrăm împreună cu o echipă mare de voluntari. Rapoartele sunt făcute săptămânal”, a punctat edilul.

Edilul capitalei s-a referit și la persoanele fără adăpost, care se pot adresa Centrului de primire, care are o capacitate de până la 100 de persoane, iar la moment peste 50 de persoane s-au adresat.

Iar cât ține de comunicarea în mai multe limbi, edilul capitalei a spus că:

„Noi comunicăm toată informația și dacă acum accesați oriunde veți putea găsi, orice răspuns la toate întrebările”, a conchis edilul.

De precizat că declarațiile primarului vin în urma unui apel făcut către Primăria Chișinău.